vineri, 27 noiembrie 2015

Vizite de studiu în Grecia

S.C. Technical Training S.R.L. în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț și Techniki Ekpedeftiki S.A. din Grecia implementează proiectului „ACCES – Asistență pentru Calificare, Competențe, Educație și Speranță pentru persoane aparținând grupurilor vulnerabile” (contract POSDRU/165/6.2/S/139730), proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
În perioada 14 – 25 septembrie și 17 – 22 noiembrie 2015, în cadrul proiectului s-au desfășurat vizitele de studiu în țara de origine a partenerului transnațional, respectiv Grecia. Evenimentul este realizat și coordonat de către partenerul transnațional Techniki Ekpedeftiki în colaborare cu beneficiarul proiectului și partenerul național prin echipa de management a proiectului.
La această activitate au participat 126 de persoane, selectate din grupul țintă, aferente celor două regiuni de implementare a proiectului București-Ilfov și Nord-Est atât din rândul persoanelor vulnerabile cât și din rândul persoanelor care furnizează servicii sociale și de ocupare grupurilor vulnerabile. Au fost alcătuite trei grupe a cate 42 de persoane, vizita efectivă în Grecia a durat 5 zile pentru fiecare grupă iar transportul, cazarea și masa participanților au fost asigurate din finanțarea proiectului.
În cadrul acestei activități participanții au vizitat: Centrul pentru Îngrijirea Copilului Fthiotida din Lamia, Centrul pentru Persoane cu Dizabilități din Domokos, Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă (OAED), Centrul Muncii din Lamia, Inspectoratul Muncii din Lamia. De asemenea au participat la o serie de workshopuri pe teme cu ar fi: „Dimensiunea socială a discriminării”, „Voluntariatul în anii de criză”, „Orientare profesională pentru persoane de etnie romă”, „Sprijinirea orientării profesionale și a integrării socio-profesionale a membrilor grupurilor vulnerabile prin intermediul sistemului educațional”, „Programul «Asistență la domiciliu» și contribuția lui la integrarea grupurilor vulnerabile pe piața muncii”, „Formarea profesională continuă și timpul de muncă”, „Reintegrarea pe piața muncii a persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile care necesită asistență psihologică”, „Siguranța și igiena la locul de muncă”, „Organizațiile de voluntariat din Grecia”, „Grupurile vulnerabile și învățarea pe tot parcursul vieții”, „Formarea și integrarea grupurilor vulnerabile pe piața muncii”, „Birourile de plasare a forței de muncă - Un mediator social privat”, „Chestionar adresat celor care doresc să își deschidă propria afacere”, „Antreprenoriatul social”, „Teste psihometrice pentru evaluarea profesională” și „Comportamentele umane și mediul de lucru”.
            Proiectul are ca obiectiv general facilitarea integrării socio-profesionale a unui număr de 720 de persoane vulnerabile, obiectiv concretizat prin:
Ø  dezvoltatea capacității de administrare a carierei profesionale, prin participarea grupului țintă la activități de orientare/consiliere,
Ø  dobândirea unor competențe și calificări de nivel 1 și 2 relevante pentru piața muncii prin participarea grupului țintă la programe de formare profesională,
Ø  manifestarea unui comportament activ de căutare a unui loc de muncă, prin participarea grupului țintă la activități de mediere a muncii,
Ø  promovarea antreprenoriatului social ca fiind responsabil în integrarea persoanelor vulnerabile pe piața muncii prin participarea la programe de formare, conferință și ateliere de lucru a unui număr de 180 de persoane – manageri, personal al autorităților publice locale, al organizațiilor societăților civile, al agențiilor publice/private și voluntari.
                  
            Proiectul ACCES – Asistență pentru Calificare, Competențe, Educație și Speranță pentru persoane aparținând grupurilor vulnerabile - POSDRU/165/6.2/S/139730,  se înscrie pe Axa prioritară 6 ”Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție: 6.2 ”Îmbunătățirea accesului și participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii” și are valoarea totală de 10.429.100 lei dintre care 9.907.645 lei finanțare nerambursabilă.
 Mesajul campaniei de informare și publicitate are sloganul: CALIFICAT pentru o meserie dar și pentru viață!
Pentru informații suplimentare despre proiectul „ACCES – Asistență pentru Calificare, Competențe, Educație și Speranță pentru persoane aparținând grupurilor vulnerabile”, vă rugăm să ne contactați la S.C. Technical Training S.R.L., Str. Prof. Ion Bogdan nr. 4-6, Sector 1, București,Tel.: 021.252.24.95; Fax: 021.252.24.97, E-mail: office.ttraining@gmail.com, technical.acces@gmail.com

vineri, 20 noiembrie 2015

Asistență și suport pentru membrii de familie dependenți

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț a desfășurat în cadrul proiectului „ACCES – Asistență pentru Calificare, Competențe, Educație și Speranță pentru persoane aparținând grupurilor vulnerabile” activitatea de asistență și suport pentru membrii de familie dependenți.
Astfel în prima fază a acestei activități au fost realizate anchete sociale la domiciliile membrilor grupului țintă aparținând grupurilor vulnerabile înscriși în proiect. În urma anchetelor s-au stabilit persoanele dependente de participanții la cursurile de formare profesională demarate în cadrul proiectului și a fost identificat un număr de 360 de copii ai beneficiarilor direcți înscriși în proiect din regiunile Nord-Est și București-Ilfov care au avut nevoie de suport material, toate cazurile identificate fiind cazuri sociale.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț - responsabil integral al acestei activități - a achiziționat un număr de 360 de pachete care au fost distribuite beneficiarilor din cadrul proiectului. Pachetele  au continut alimente de baza, respectiv o sticlă de 2 litri ulei floarea soarelui, trei kg de zahăr, trei cutii de pate, o conservă carne porc, o conservă carne vită, un kg de cașcaval, un kg măsline vidate și zece bucăți prăjituri desert. Valoarea fiecărui pachet s-a ridicat la 100 lei pentru fiecare copil. În regiunea București-Ilfov au fost distribuite 31 de pachete iar celelalte 329 de pachete au fost împărțite în regiunea Nord-Est.







Proiectul „ACCES – Asistență pentru Calificare, Competențe, Educație și Speranță pentru persoane aparținând grupurilor vulnerabile” este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 ”Investește în oameni!”, este implementat de S.C. Technical Traning S.R.L. în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț și Techniki Ekpedeftiki S.A. din Grecia și se derulează în perioada 12 mai 2014 – 11 decembrie 2015 în Regiunile Nord-Est și București - Ilfov.
            Grupul țintă căruia i se adresează acest proiect este format din 900 de persoane, dintre care 720 sunt persoane vulnerabile (160 persoane alte grupuri vulnerabile, 140 persoane provenite din familii cu peste 2 copii, 20 persoane din familii monoparentale, 220 femei, 36 persoane cu dizabilități, 108 persoane de etnie romă, 36 tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului) și 180 sunt persoane care furnizează servicii sociale și de ocupare grupurilor vulnerabile.
Beneficiile oferite grupului țintă în cadrul proiectului sunt: cunoștințe și deprinderi pentru gestionarea propriei cariere, programe gratuite de formare profesională, posibilități de angajare în cadrul unor Burse a locurilor de muncă, premii și vizite de studiu în străinătate precum și oportunități și relații sociale noi.
            Mesajul campaniei de informare și publicitate are sloganul: CALIFICAT pentru o meserie dar și pentru viață!
Pentru informații suplimentare despre proiectul „ACCES – Asistență pentru Calificare, Competențe, Educație și Speranță pentru persoane aparținând grupurilor vulnerabile”, vă rugăm să ne contactați la S.C. Technical Training S.R.L., Str. Prof. Ion Bogdan nr. 4-6, Sector 1, București,Tel.: 021.252.24.95; Fax: 021.252.24.97, E-mail: office.ttraining@gmail.com, technical.acces@gmail.com

joi, 12 noiembrie 2015

ACCES – Calificat pentru o meserie dar și pentru viață! Cursuri de formare profesională finalizate și în derulare în regiunea Nord-Est

S.C. Technical Training S.R.L. în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț și Techniki Ekpedeftiki S.A. Grecia, implementează proiectul „ACCES – Asistență pentru Calificare, Competențe, Educație și Speranță pentru persoane aparținând grupurilor vulnerabile”, în mediul rural sau urban, din Regiunea București-Ilfov și Regiunea Nord-Est.
            Grupul țintă căruia i se adresează acest proiect este format din 900 de persoane, dintre care 720 sunt persoane vulnerabile (160 persoane alte grupuri vulnerabile, 140 persoane provenite din familii cu peste 2 copii, 20 persoane din familii monoparentale, 220 femei, 36 persoane cu dizabilități, 108 persoane de etnie romă, 36 tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului) și 180 sunt persoane care furnizează servicii sociale și de ocupare grupurilor vulnerabile (20 de manageri, 20 de persoane angajate a administrației publice locale, 20 de persoane angajate a Centrelor de Incluziune Socială,10 persoane din cadrul organizațiilor societății civile, 10 voluntari și 100 de persoane angajate a agentiilor publice/private care furnizează servicii sociale și de ocupare).
Programele noastre de formare profesională finalizate sau aflate în curs de desfășurare în Regiunea Nord-Est  sunt următoarele:
Regiunea Nord-Est
Cursuri FINALIZATE
Cursuri în DERULARE
Nivel 1


ü  agent de securitate
-
3 grupe în derulare
ü  măcelar
3 grupe finalizate
-
ü  confecționer–asamblor articole din textile
2 grupe finalizate
1 grupă în derulare
ü  lucrător în comerț
1 grupă finalizată
2 grupe în derulare
ü  ajutor mecanic auto
-
3 grupe în derulare
Nivel 2


ü  coafor
1 grupă finalizată
-
ü  ospătar (chelner)–vânzător în unități de alimentație
-
1 grupă în derulare
ü  brutar–patiser–preparator produse făinoase
-
1 grupă în derulare


Proiectul ACCES – Asistență pentru Calificare, Competențe, Educație și Speranță pentru persoane aparținând grupurilor vulnerabile - POSDRU/165/6.2/S/139730,  se înscrie pe Axa prioritară 6 ”Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție: 6.2 ”Îmbunătățirea accesului și participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii” și se derulează în perioada 12 mai 2014 – 11 decembrie 2015.