miercuri, 8 iulie 2015

Obiectivele proiectului

S.C. Technical Training S.R.L. derulează campania de informare și publicitate a proiectului „ACCES – Asistență pentru Calificare, Competențe, Educație și Speranță pentru persoane aparținând grupurilor vulnerabile” (contract POSDRU/165/6.2/S/139730), proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional SectorialDezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Proiectul este implementat de S.C. Technical Training S.R.L., în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț și Techniki Ekpedeftiki S.A. din Grecia.

Obiectivul general al proiectului este facilitarea integrării socio-profesionale a unui număr de 720 de persoane vulnerabile. Pe termen lung proiectul va produce efecte pozitive ca urmare a adaptării activităţilor atât la specificul grupului ţintă cât şi la specificul local şi a abordării integrate a nevoilor membrilor săi. Echiparea membrilor grupului ţintă cu competenţe necesare atât pentru a ocupa un loc de muncă cât şi pentru a se cunoaşte, a acţiona, a se dezvolta pe sine şi a fi membru activ al societăţii contribuie la creşterea coeziunii sociale. Dezvoltarea competenţelor cheie asigură flexibilitatea şi permite adaptarea mai rapidă la modificările constante care apar într-o lume din ce în ce mai interconectată. Lărgirea gamei de servicii furnizate persoanelor vulnerabile, structura lor şi organizarea logică facilitează creşterea competitivităţii grupului ţintă.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt următoarele:

v  dezvoltarea capacității de administrare a carierei profesionale de către 720 de persoane.

Ca urmare a participării la activităţi de orientare/consiliere cele 720 de persoane vulnerabile vor dobândi cunoştinţe şi deprinderi necesare pentru a-şi gestiona propria carieră profesională şi a se integra durabil pe piaţa muncii. La finalul proiectului fiecare dintre ele va avea atât rezultate palpabile constând în proiectul profesional, planul de acțiune pentru realizarea lui, un portofoliu conţinând CV-ul şi scrisoarea de prezentare şi cunoştinţele necesare adaptării acestora şi prezentării la interviuri de angajare.

v  dobândirea unor competenţe şi calificări relevante pentru piaţa muncii de către 720 de persoane cu nivel educational redus şi mediu.

Participanţii la programe de formare profesională vor dobândi competenţele specifice unor calificări de nivel 1 şi 2 solicitate atât pe piaţa locală cât şi pe piaţa naţională şi comunitară. Adaptarea tehnicilor şi materialelor de instruire la specificul grupului ţintă şi completarea programelor de formare cu module destinate achiziţiei cunoştinţelor de matematică şi ştiinţe necesare pentru a înţelege noţiunile tehnice vor contribui la calitatea crescută a competenţelor dobândite. Pe termen lung acest lucru va conduce la creşterea interesului pentru participarea la formare profesionala şi la integrarea durabilă pe piaţa muncii.

v  manifestarea unui comportament activ de căutare a unui loc de muncă de către 720 de persoane.

Prin participarea la activităţi de medierea muncii persoanele care au parcurs programele de formare profesională vor dobândi deprinderi de identificare a potentialilor angajatori, de contactare a acestora pentru stabilirea unor interviuri şi de trimitere de CV-uri. Experienţa dobândită în timpul proiectului şi interacţiunea cu ceilalţi membrii ai grupului şi cu angajatorii vor facilita înţelegerea faptului că şansele de ocupare a unui loc de muncă cresc odată cu implicarea în activităţi de căutare a acestuia. Acest fapt va determina pe termen lung o mai mare proactivitate pe piaţa muncii.

v  promovarea antreprenoriatului responsabil social în integrarea persoanelor vulnerabile pe piața muncii.

Prin participarea la programele de formare, conferinţă şi atelierele de lucru a 180 de persoane, manageri, personal al autorităţilor publice locale, al organizaţiilor societăţii civile, al agenţiilor publice/private care furnizează servicii sociale şi de ocupare grupurilor vulnerabile; voluntari care vor dezbate teme de actualitate legate de antreprenoriatul responsabil social proiectul va contribui la constientizarea problemelor cu care se confrunta persoanele vulnerabile si a resorturilor (sociale, economice, morale şi politice) care fac posibilă integrarea lor socială și profesională.

Beneficiile oferite grupului țintă în cadrul proiectului sunt: cunoștințe și deprinderi pentru gestionarea propriei cariere, programe gratuite de formare profesională, posibilități de angajare în cadrul unor Burse a locurilor de muncă, premii și vizite de studiu în străinătate precum și oportunități și relații sociale noi.

Mesajul campaniei de informare și publicitate are sloganul:  CALIFICAT pentru o meserie dar și pentru viață!

Pentru informații suplimentare despre proiectul „ACCES – Asistență pentru Calificare, Competențe, Educație și Speranță pentru persoane aparținând grupurilor vulnerabile”, vă rugăm să ne contactați la:

S.C. Technical Training S.R.L.

Str. Prof. Ion Bogdan nr. 4-6

Sector 1, București

Tel.: 021.252.24.95; Fax: 021.252.24.97

Pentru mai multe informații despre programul de finanțare POSDRU accesați site-ul www.fonduri-ue.ro/posdru.Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

luni, 6 iulie 2015

Egalitatea de sanse

S.C. Technical Training S.R.L. derulează campania de informare și publicitate a proiectului „ACCES – Asistență pentru Calificare, Competențe, Educație și Speranță pentru persoane aparținând grupurilor vulnerabile” (contract POSDRU/165/6.2/S/139730), proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional SectorialDezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Proiectul este implementat de S.C. Technical Training S.R.L., în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț și Techniki Ekpedeftiki S.A. din Grecia.
            Obiectivul general  al proiectului îl reprezintă facilitarea integrării socio-profesionale a unui număr de 720 de persoane vulnerabile, din regiunile:
  • București-Ilfov
  • Nord-Est – județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui.
În cadrul proiectului vor fi respectate prevederile legislaţiei în vigoare cu privire la egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi vor fi utilizate practici care asigură respectarea şi exercitare drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a celor recunoscute de lege, în condiţii de egalitate.
Pentru realizarea egalităţii de şanse, în cadrul proiectului „ACCES – Asistență pentru Calificare, Competențe, Educație și Speranță pentru persoane aparținând grupurilor vulnerabile”,  vor fi luate următoarele măsuri:
  • includerea în grupul ţintă a unui număr de 720 persoane vulnerabile;
  • activităţile de informare şi publicitate folosesc mesaje, canale şi materiale adaptate celor cărora li se adresează; 
  • participarea la activităţile proiectului este conditionată numai de apartenenţa la grupul ţintă căruia i se adresează proiectul; 
  • metodele, tehnicile şi instrumentele folosite în cadrul activităţilor de orientare/consiliere, formare profesională şi mediere sunt adaptate specificului grupului ţintă; 
  • programele de formare profesională sunt completate cu module de achiziţie a cunoştinţelor de matematică şi ştiinţe astfel încât să faciliteze şi accesul celor care nu au aceste cunoştinţe la dobândirea unor competenţe tehnice de calitate şi implicit la un loc de muncă; 
  • participarea la formare este sprijinită de prezenţa tutorilor pentru a facilita adaptarea la program şi a celor care nu au sau şi-au pierdut abilitatea de a învaţa;
  • elaborarea documentelor necesare pentru a aplica pentru obţinerea unui loc de muncă este asistată de consilierul de orientare profesională pentru a asigura corectitudinea acestora din punct de vedere al formei, exprimării şi ortografiei ceea ce facilitează accesul persoanelor cu competenţe de tehnoredactare reduse la un loc de muncă;
  • criteriile de recrutare şi selecţie a membrilor echipei de implementare, rolurile şi responsabilităţile atribuite şi evaluările periodice nu conţin elemente care pot genera discrimare şi tratamente preferenţiale.
Grupul țintă căruia i se adresează proiectul „ACCES – Asistență pentru Calificare, Competențe, Educație și Speranță pentru persoane aparținând grupurilor vulnerabile”, este format din 900 de persoane, dintre care 720 sunt persoane vulnerabile (160 persoane alte grupuri vulnerabile, 140 persoane provenite din familii cu peste 2 copii, 20 persoane din familii monoparentale, 220 femei, 36 persoane cu dizabilități, 108 persoane de etnie romă, 36 tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului) și 180 sunt persoane care furnizează servicii sociale și de ocupare grupurilor vulnerabile.
            Beneficiile oferite grupului țintă în cadrul proiectului sunt: cunoștințe și deprinderi pentru gestionarea propriei cariere, programe gratuite de formare profesională, posibilități de angajare în cadrul unor Burse a locurilor de muncă, premii și vizite de studiu în străinătate precum și oportunități și relații sociale noi.
            Mesajul campaniei de informare și publicitate are sloganul: CALIFICAT pentru o meserie dar și pentru viață!
Pentru informații suplimentare despre proiectul „ACCES – Asistență pentru Calificare, Competențe, Educație și Speranță pentru persoane aparținând grupurilor vulnerabile”, vă rugăm să ne contactați la:
S.C. Technical Training S.R.L.
Str. Prof. Ion Bogdan nr. 4-6
Sector 1, București
Tel.: 021.252.24.95; Fax: 021.252.24.97
 
Pentru mai multe informații despre programul de finanțare POSDRU accesați site-ul www.fonduri-ue.ro/posdru.Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

vineri, 3 iulie 2015

Campania de informare și publicitate a proiectului „ACCES – Asistență pentru Calificare, Competențe, Educație și Speranță pentru persoane aparținând grupurilor vulnerabile”

S.C. Technical Training S.R.L. derulează campania de informare și publicitate a proiectului „ACCES – Asistență pentru Calificare, Competențe, Educație și Speranță pentru persoane aparținând grupurilor vulnerabile” (contract POSDRU/165/6.2/S/139730), proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional SectorialDezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Proiectul este implementat de S.C. Technical Training S.R.L., în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț și Techniki Ekpedeftiki S.A. din Grecia.

            Obiectivul general  al proiectului îl reprezintă facilitarea integrării socio-profesionale a unui număr de 720 de persoane vulnerabile, din regiunile:
  • București-Ilfov
  • Nord-Est – județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui.
Campania de informare și publicitate are drept scop mediatizarea activităților proiectului, activități ce sunt orientate preponderent spre persoane vulnerabile cu nivel educațional redus și mediu, dezavantajul educațional fiind accentuat de stereotipurile sociale. Participarea persoanelor vulnerabile la programe de formare profesională pentru dobândirea unor calificări solicitate pe piața muncii, formarea deprinderilor de planificare a carierei, de elaborare a documentelor de marketing personal și de aplicare pentru obținerea  unui loc de muncă contribuie la realizarea obiectivului operațional de facilitare a accesului la educație și integrarea sau reintegrarea persoanelor vulnerabile pe piața muncii.

Activitățile de orientare/consiliere vor oferi celor 720 de participanți – persoane vulnerabile – șansa de a dobândi cunoștințe și deprinderi necesare pentru a-și gestiona propria carieră profesională și a se integra durabil pe piața muncii. Participanții la programele de formare profesională vor dobândi competențe specifice unor calificari de nivel 1 și 2 solicitate atât pe piața locală cât și pe piața națională și comunitară. Activitățile de medierea muncii vor da posibilitatea participanților de a dobândi deprinderi de identificare a potențialilor angajatori, de contactare a acestora pentru stabilirea unor interviuri și de trimitere de CV-uri.

În cadrul campaniei de informare și publicitate vor fi redactate şi transmise publicului mesaje care să marcheze parcurgerea etapelor relevante ale procesului de implementare a proiectului. Mesajele campaniei vor fi transmise prin internet (bannere, advertoriale, newslettere, discuții pe forumuri și Google AdWords), prin fluturași distribuiți în locaţii frecventate de membrii grupului ţintă, prin presă şi prin mash-uri/prisme afişate. Materialele de promovare vor fi distribuite în cadrul diverselor evenimente organizate în acest scop şi vor avea rolul de a spori gradul de informare şi promovare a proiectului la nivelul comunităţilor şi de a atrage sprijinul acestora în implementarea proiectului.

Rezultatele campaniei se vor regăsi și în atragerea efectivă a grupul țintă căruia i se adresează proiectul „ACCES – Asistență pentru Calificare, Competențe, Educație și Speranță pentru persoane aparținând grupurilor vulnerabile”, format din 900 de persoane, dintre care 720 sunt persoane vulnerabile (160 persoane alte grupuri vulnerabile, 140 persoane provenite din familii cu peste 2 copii, 20 persoane din familii monoparentale, 220 femei, 36 persoane cu dizabilități, 108 persoane de etnie romă, 36 tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului) și 180 sunt persoane care furnizează servicii sociale și de ocupare grupurilor vulnerabile (20 de manageri, 20 de persoane angajate a administrației publice locale, 20 de persoane angajate a Centrelor de Incluziune Socială, 10 persoane din cadrul organizațiilor societății civile, 10 voluntari și 100 de persoane angajate a agentiilor publice/private care furnizează servicii sociale și de ocupare).

            Beneficiile oferite grupului țintă în cadrul proiectului sunt: cunoștințe și deprinderi pentru gestionarea propriei cariere, programe gratuite de formare profesională, posibilități de angajare în cadrul unor Burse a locurilor de muncă, premii și vizite de studiu în străinătate precum și oportunități și relații sociale noi.

            Mesajul campaniei de informare și publicitate are sloganul: CALIFICAT pentru o meserie dar și pentru viață!

Dacă vrei să ai o MESERIE și independență financiară, vino acum alături de noi și poți obține o calificare recunoscută național și internațional. Vei dobândi cunoștințele și deprinderile necesare pentru a-ți gestiona propria carieră profesională și a te integra pe piața muncii. Spune DA viitorului tău și noi îți oferim programe GRATUITE de formare, consiliere și orientare în funcție de nevoile tale individuale de formare.